Cum scapam de tantari si muste - sfaturi utile

cum_scapam_de_tantari_400

Muşte, ţânţari, furnici, gândaci şi molii. Se pare că toate vor să vă invadeze casa în timpul verii. O soluţie este să apelaţi la produsele chimice care abundă pe piaţă. Dar dacă aveţi copii mici sau dacă nu vreţi să staţi toată noaptea înconjurată de diverse spray-uri sau sticluţe, există şi alternative naturale.

Ţânţarii vă pot face nopţi albe. Iar mâncărimile cauzate de înţepături nu sunt nici ele de neglijat. Ca să nu vă intre în casă, plasaţi pe geam muşcate. Tot în faţa geamului sau a uşii ar fi ideal să aveţi un bec. Este însă vorba despre un bec special împotriva ţânţarilor care creează o frecvenţă de lungimi de unde luminoase deranjante pentru aceste insecte.

Dacă însă aceste trucuri vi se par ineficiente – mai ales când în apropierea locuinţei sunt acumulări de apă – utile ar fi plasele la geamuri şi uşi. Eficient ar fi şi să ardeţi frunze de nuc în faţa geamurilor, însă destul de dificil de realizat mai ales dacă locuiţi la bloc.

 

Busuiocul alungă muştele si tantarii

 

Muştele pot fi ţinute la distanţă cu ajutorul plaselor fixate pe ferestre, iar dacă aspectul nu vă deranjează, există hârtii lipicioase destinate acestora. Însă ca să fiţi sigure că nu vor intra în casă, puneţi un buchet mare de busuioc la uşă, dar şi în dreptul geamurilor. Mirosul este extrem de deranjant pentru aceste insecte.

 

Furnicile vor dulciuri şi se tem de oţet

Furnicile sunt o pacoste pentru orice locuinţă, acesta pentru că e aproape imposibil să le alungaţi. Prima regulă în privinţa acestor insecte este să nu aibă
surse de hrană în casă. Nu lăsaţi fructele în afara frigiderului şi în nici un caz miere sau alte dulciuri. Dacă aţi uitat produse alimentare în bucătărie sau în alte locuri şi aţi fost invadate de furnici, spălaţi locul cu o soluţie formată din apă cu oţet, în părţi egale. Ulterior, lăsaţi un bol cu oţet şi apă în zona preferată de furnici. Mai sunt alungate de zaţul de cafea sau de boia iute.